O tănără așezată pe un scaun, cu mâinile sprijinite în poală, privește în gol, în depărtare. O mică pasăre stă pe umărul ei. Scaunul alăturat este gol.
Simbolizând un capitol întunecat din cel de-al Doilea Război Mondial – prostituția forțată în Japonia care-a afectat zeci de mii de femei din regiunea Pacificului – statuia de bronz se află într-un parc din Moabit, în centrul Berlinului.
Totodată, statuia a devenit subiectul controversat al unor dezbateri locale și internaționale.
Cazul nu este izolat, alte sculpturi similare au declanșat tensiuni între câteva orașe gemene și proteste și conflicte diplomatice în alte părți ale lumii.
Ademenite de traficanți cu promisiuni false despre locuri de muncă sau educație, cele mai multe dintre așa-numitele „femei de consolare” înrobite în bordelurile din prima linie de război provin din Coreea, apoi dintr-o colonie japoneză și din alte țări precum China, Indonezia și Japonia.
Zeci de ani mai târziu, soarta lor a fost dezbătută public. La începutul anilor 1990, Kim Hak-Soon, o femeie din Coreea de Sud, a povestit la televizor despre ceea ce i s-a întâmplat, rupând o lungă tăcere dominată de frică și rușine.
Sute de femei coreene i-au urmat exemplul. De atunci, modul în care sunt tratate prostituatele cu forța și chestionarea rememorării lor a tensionat relațiile dintre Coreea de Sud și Japonia.
Guvernul japonez consideră că victimele războiului au fost compensate suficient, de exemplu, printr-un tratat între Japonia și Coreea de Sud în 1965 și un acord bilateral în 2015.
Dar multe victime – dintre care doar câteva sunt încă în viață – și familiile lor văd lucrurile foarte diferit. Ei cer ca Japonia să-și asume responsabilitatea legală în mod clar pentru „sclavia sexuală” și să plătească despăgubiri.
Dar Tokyo respinge termenul de „sclavie sexuală”, susținând că nu corespunde cu faptele și consideră că statuile sunt simboluri antijaponeze care condamnă în permanență Japonia și ignoră toate acordurile încheiate cu Coreea de Sud. Guvernul cere, de asemenea, țărilor terțe precum Germania să scoată statuile din locurile publice.
În orașul Freiburg din sudul Germaniei, în urmă cu câțiva ani, oficialii au decis să nu ridice statuia de bronz în urma opoziției consulului general japonez și a unui oraș japonez.
În San Francisco, pe de altă parte, statuia a fost păstrată în ciuda protestelor vehemente, dar apoi Osaka și-a încheiat prietenia de 60 de ani cu orașul californian.
La Berlin, primarul districtului Mitte în care se află Moabit a eliberat autorizația pentru statuia păcii, așa cum este cunoscută oficial, dar apoi le-a retras cu rapiditate pentru a nu lua parte la acest conflict istoric.
Acest lucru a atras, la rândul său, proteste susținute de fostul cancelar german Gerhard Schröder și de soția sa, So-yeon Schröder-Kim, sud-coreeană. Autorizația statuii de bronz a fost, astfel, prelungită până în septembrie 2022.
Termenul limită a trecut, dar statuia rămâne, deși soarta ei este incertă. Consiliul raional, care nu are ultimul cuvânt, s-a exprimat în favoarea prelungirii în continuare a autorizației până în 2024.
Ambasada Japoniei la Berlin consideră acest lucru inacceptabil, deoarece ar fi „o decizie unilaterală care ar ignora poziția Japoniei, pe care am explicat-o până acum cu mare angajament”. Guvernul „continuă să ceară îndepărtarea imediată a statuii”, spune purtătorul de cuvânt al ambasadei Yasuhiro Kitaura.
Prim-ministrul Fumio Kishida și-a exprimat această dorință și cancelarului german Olaf Scholz, anul acesta. Potrivit presei japoneze, Scholz a afirmat cu claritate că nu influențează problema și districtul ar trebui să decidă.
Japonologul Reinhard Zöllner de la Universitatea din Bonn are o poziție critică. „Deciziile se iau la nivel local, iar factorii de decizie nu sunt conștienți de implicațiile lor”, spune el.
Este discutabil să se ridice aici o statuie de care atârnă un conflict interstatal care nu afectează Germania, spune el. Dar trebuie să se dezbată despre asta pentru a fi pe deplin înțeles de toate părțile, adaugă el.
Oficialii locali par să caute o cale de mijloc, spunând că sunt „deschiși” să extindă în continuare autorizația statuii. Ei spun că opera de artă ar trebui prezentată în continuare „într-o instalație permanentă care, în general, comemorează victimele violenței sexuale”. Discuțiile despre acest lucru sunt în desfășurare cu autoritățile orașului Berlin, printre altele.
Zöllner și alți istorici precum Andrew Gordon, profesor de istorie japoneză la Universitatea Harvard, spun că actuala statuie nu ar fi potrivită. El subliniază că reprezintă o fată în îmbrăcăminte tradițională coreeană, ceea ce ar exclude prostituatele de alte naționalități sau de alte vârste.
Dar statuia nu comemorează doar crimele, contravine Nataly Jung-Hwa Han, președintele Asociației Coreea din Berlin.
„Mai presus de toate, [statuia] ar trebui să fie un simbol al faptului că tăcerea a fost ruptă și a avut loc emanciparea”, spune ea. Ca atare, statuia este universală: „Vorbește pentru toate femeile și transmite că: Ruperea tăcerii este singura modalitate de a aborda violența sexuală”. (dpa)
